Ministerul Educaţiei: Colegii victimelor de la Odorheiu Secuiesc, preluaţi de familii sau cazaţi la un internat. Se caută SOLUȚII de sprijin

Ministerul Educaţiei: Colegii victimelor de la Odorheiu Secuiesc, preluaţi de familii sau cazaţi la un internat. Se caută SOLUȚII de sprijin
Publicat: 18/12/2023, 21:41

Ministerul Educaţiei anunţă că, din informaţiile primite de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita, colegii victimelor de la Odorheiu Secuiesc au fost preluaţi de familii sau au fost cazaţi la un internat din vecinătate şi sunt în siguranţă.

De asemenea, conducerea ministerului a fost convocată de urgenţă pentru a găsi variante de sprijin, iar doi reprezentanţi ai ministerului se deplasează acolo.

”Ministerul Educaţiei transmite condoleanţe familiei elevului decedat în urma prăbuşirii unui perete al internatului în care era cazat, în Odorheiul Secuiesc. Transmitem, de asemenea, multă putere familiilor ai căror copii au fost implicaţi în acest tragic incident. Din informaţiile primite de la reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean, colegii victimelor au fost preluaţi de familii sau au fost cazaţi la un internat din vecinătate şi sunt în siguranţă”, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni seară, de Biroul de presă al ministerului.

De asemenea, Ligia Deca a convocat de urgenţă conducerea Ministerului Educaţiei pentru stabilirea modalităţii în care instituţia poate interveni în acordarea de sprijin la Odorheiul Secuiesc.

Doi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei se deplasează la faţa locului

”În acest sens, în această seară, doi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei se deplasează la faţa locului. Reiterăm că responsabilitatea pentru punerea în siguranţă a clădirilor este a celor care le administrează”, adaugă sursa citată.

Ministerul Educaţiei arată că ţine permanent legătura cu reprezentanţii Prefecturii Harghita, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean.

”Nu există cuvinte prin care să poţi descrie o tragedie precum cea petrecută în această după amiază în Odorheiul Secuiesc. Condoleanţe şi multă putere familiilor copiilor implicaţi în acest tragic accident! Ceea ce s-a întâmplat astăzi nu trebuie să se mai întâmple! Fac apel la autorităţile locale să trateze cu maximă responsabilitate gradul de siguranţă pe care clădirile în care sunt copii îl oferă. Suntem în permanentă legătură cu reprezentanţii Prefecturii Harghita, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita. Şi vom face tot ceea ce ţine de Ministerul Educaţiei pentru a preveni astfel de incidente tragice!”, a declarat Deca.

Un perete al internatului Liceului ”Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, s-a prăbuşit, luni. Iniţial, trei eleve, cu vârste între 15 şi 17 ani, au fost scoase de sub dărâmături, pentru una dintre acestea fiind făcute manevre de resuscitare. Victima a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind transportată la spital. Acţiunile de căutare au continuat, iar autorităţile au putut comunica verbal cu a patra victimă. Aceasta – un băiat – a fost scoasă inconştientă şi predată echipajelor medicale, însă nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată.

Bilanţul final indică faptul că o altă victimă are traumatisme severe, fiind intubată, iar celelate două sunt conştiente.

Clădirea aparţine Arhiepiscopiei Romano-Catolice, iar Primăria Odorheiu Secuiesc plăteşte anual peste 300.000 de lei chirie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...